Blog de articole si resurse

Ne schimbam si noi modul de gandire

mod-de-gandireAstazi mergeam in troleibuz si am fost martor la o scena care m-a lasat fara cuvinte. Pe un scaun in fata era o mama cu un copil. Nu stiu din ce motiv, nu am prea fost atenta, copilul a inceput sa planga. Mai tarziu am inteles, ca de fapt, se suparase ca nu-l lasa maica-sa sa stea la geam.
Copilul a inceput sa planga din ce in ce mai tare si am inceput si eu, la randul meu, sa observ nemultumirea de pe chipul celorlalti calatori. Da, inteleg, suntem in transport publica, multi se intorc de la serviciu si sunt pur si simplu epuizati, astfel incat suporta cu greu sa mai auda un copil plangand.

In acelasi timp, este si partea opusa, este doar un copil, care nu intelege la fel de bine precum un matur ca deranjeaza pe ceilalti si ca ar trebui sa-si exprime altfel emotiile.
Cu toate ca maica-sa incerca sa-l calmeze, copilul plangea din ce in ce mai tare. Pana cand, o femeie de vreo 50 de ani nu a mai rezistat si a zis: “Da, faceti-i ceva sa taca odata!”. Atunci mama copilului i-a dat cateva palme la fund si a vorbit taios la el. Evident, copilul a inceput sa planga si mai tare.

Stateam si observam intreaga scena, oamenii atat de nemultumiti si incruntati, copilul caruia ii curgeau lacrimi pe obraz si nu puteam sa inteleg: oare ce este atat de gresit in modul nostru de gandire? Oare nu au inteles parintii inca faptul ca palmele nu rezolva problema? Oare cum putem fi noi atat de neintelegatori cand vine vorba despre un copil care plange in transportul public?
Oare cand o sa se schimbe modul de gandire in tara asta? Meditam si ma gandeam ca daca s-ar intampla intreaga scena intr-o alta tara europeana, o tara in care oamenii gandesc altfel, in care copii au aceleasi drepturi, care nu le pot fi incalcate, aceasta situatie ar fi avut un cu totul alt deznodamant. In primul rand, daca femeia si-ar fi lovit copilul, ea nu doar aparea la televiziune pentru violenta impotriva copilului sau, dar mai mult ca sigur urma sa i se retraga drepturile de parinte. In al doilea rand, nimeni nu ar fi ramas indiferent la loviturile si la comportamentul mamei, ci ar fi intervenit pentru a lua apararea copilului.

Eu sunt de acord cu faptul ca uneori este foarte dificil cu copii, ca societatea ne preseaza si ca educatia acestora este un test greu pentru parinti. Dar inca nu pot sa inteleg cum unii nu-si dau seama de faptul ca violenta naste violenta.
Mi-am amintit de acea familie de romani din Norvegia. A fost un adevarat scandal in presa atunci, despre faptul ca parintilor le-au fost luati copii in contextul unor posibile comportamente de violenta. Nu pot sa ma pronunt in acest sens, deoarece, chiar daca totul este atat de mediatizat, nimeni nu cunoaste adevarul absolut. Parerea mea este ca statul trebuie sa intervina atunci cand copiii sunt abuzati, orice fel de abuz ii traumatizeaza, de aceea, este rolul fiecaruia de a raporta autoritatilor cand asista la o situatie de genul celei descrise mai sus.

FacebookGoogle+Twitter

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *