Blog de articole si resurse

Discriminarile de orice fel

Discriminarile de orice fel

Imi amintesc cu oroare de perioada claselor mici. In clasa I, mi-a fost bine. As fi preferat sa raman acolo pana ajung la liceu, dar din pacate pentru mine, ai mei au avut alte planuri. Asa ca m-au transferat la o alta scoala. De bani gata. Sau cel putin am nimerit eu intr-o clasa din asta de ignoranti cu bani. Mergeam la scoala ca mielul la taiere. Imi venea sa plang de cum auzeam ca suna ceasul. Toti colegii mei  erau copii de bani gata. Parintii lor erau toti avocati, medici, profesori, judecatori, stiti voi, joburi din astea serioase. Eram vreo cateva colege in clasa ale caror parinti erau simpli. Ai mei, mama tricoteza, tata strungar, alta avea parintii someri si inca una, care habar nu am ce meserie avea mama ei.

Nu mai tin minte. Stiu doar ca noi fiind mai sarace, mereu eram privite altfel, si de colegi, si de profesori. Profesorii doar se cunosteau cu parintii colegilor mei. Nu prea isi perminteau sa le dea note mici sau sa ii apostrofeze, ca vezi doamne se intalneau la cafea cu parintii lui x si ce o sa zica mama lui?

Asa ca am tras eu si pentru ei. De fiecare data cand greseam ceva, eram facuta de cacao in fata intregii clase. Eram mereu apostrofata. Si ca totul sa fie foarte clar, profesorii se ocupau indeosebi de astia cu bani, ca doar ei luau si meditatii. Noi astia care nu intelegeam ceva, eram lasati pe dinafara. Si cat am suferit. Mereu imi era frica sa intreb ceva ce nu intelegeam, tocmai ca sa nu ma ridiculizeze din nou vreun profesor, sau mai rau vreun coleg. Am asteptat cu nerbadare sa scap din scoala aia. Mi se parea ca nu o sa mai ajung sa termin niciodata.

Cea mai urata amintire din perioada aia o am. Stiu ca m-a luat deoparte o colega de clasa. Voia sa-mi propuna sa merg cu ea si cu mama ei, sa-mi cumpere haine de calitate. Eu initial m-am bucurat. Eram in clasa a 5-a, ce stiam eu? M-am dus acasa si i-am povestit mamei fericita, ce urma sa mi se intample. Niciodata nu am sa uit ochii mamei mele. Erau plini de lacrimi. Se simtea umilita. Atunci chiar nu am inteles de ce s-a suparat. Ani de zile mai tarziu, mi-am dat seama ce era gresit in povestea asta.

Sa nu va imaginati ca eram muritori de foame. Nu. Aveam un trai decent. Au fost si momente grele, dar nu am suferit din cauza banilor niciodata. Si am avut o copilarie frumoasa, as putea spune. Oricum sper ca fiica mea sa nu treaca prin asa ceva  niciodata.

 

FacebookGoogle+Twitter

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *