Blog de articole si resurse

Automotivarea in 5 etape

Posted by on mart. 27, 2019 in Educatie | 0 comments

Nu stiu despre voi, dar zilele astea moralul meu este putin la pamant. Abia revenita din vacanta, am realizat ca in numai trei zile, va trebui sa ma intorc din nou la birou, si la cursuri, de care in mod cert nu am niciun chef.
Sigur ca lenea mea nu este o atitudine deloc productiva si atunci am decis sa ma repun imediat pe linia de plutire si sa incerc sa ma re-conectez la viata de zi cu zi. Cum sa fac asta altfel decat reusind sa gasesc motivatia necesara ca sa incep un nou sezon de munca, pana la urmatoarea vacanta?!
Mi-am facut asadar o lista de lucruri care ma gandesc ca m-ar putea ajuta sa-mi regasesc motivatia necesara. Iata mai jos lista si micile mele idei, pe care chiar si eu va trebui sa le aplic, astfel incat sa-mi regasesc zambetul.

Gata cu vaicareala. Comportamentul tipic pe la noi de altfel: plansul de mila.
Nu am degete sa numar de cate ori aud zilnic “m-am saturat”, “n-am chef de nimic”, “mi-e o lene de nu mai pot”… Chiar si eu spun asta de cateva ori pe zi, de ce sa mint? Mai ales cand ma trezesc dimineata sau cand se apropie dead-line-urile pentru tot ce am de facut. Lipsa de motivatie are 100% legatura cu vaicareala. Cu cat te lamentezi mai mult, cu atat vei avea mai putin chef sa faci ceva.
Astfel ca am decis sa nu ma mai plang. Si sa evit pe cat pot cuvintele “lene” sau “lipsa de chef” si sa le inlocuiesc cu “chef”, “motivatie”, “fericire”. Pe scurt, decat sa ma stramb mereu, mai bine zambesc!
Liste de prioritati. Ce poate fi mai bun decat sa alcauiesti cateva liste care sa te ajute sa te organizezi? Odata cu organizarea, va veni in mod cert si motivatia. Nu trebuie decat sa iti faci o lista cu lucrurile pe care trebuie neaparat sa le faci si le vei face! Te asigur ca atunci cand vei incepe sa tai de pe lista lucrurile pe care le duci la indeplinire, iti vei recapata optimismul si cheful de munca! Pentru mine cel putin, listele functioneaza perfect pentru recapatarea motivatiei. In plus, listele imi permit si sa nu uit nimic din ce am de facut, si sa fiu mereu la curent cu lucrurile pe care le mai am de dus la bun sfarsit.
Setarea de obiective. Nu exista nimic mai util pentru a reusi sa te motivezi decat sa iti stabilesti obiective clare. Obiective inseamna scopuri precise. Iar daca iti doresti sa atingi respectivele scopuri, ai nevoie de motivatie. Asadar, stabileste-ti obiective, insa unele realizabile, nu vise care sa te faca sa pierzi si mai mult din motivatie cand vei vedea ca nu reusesti sa le atingi deloc. De pilda, sa bei 1,5 litri de apa pe zi sau sa faci sport o data pe saptamana – sunt obiective care ne permit sa ne motivam si sa gasim cheful necesar pentru a face lucruri, indiferent de ce sfera ar tine acestea!
Odihna. Cand sunt obosita, am mult mai putin chef sa muncesc si imi gaesc mult mai greu motivatia. Si e normal sa fie asa. Incep apoi sa ma plang si – asa cum spuneam la mai sus – nu mai am chef sa fac chiar nimic. In loc de asta, ideal ar fi sa incercam sa gasim moduri de a fi odihniti si destinsi. Trebuie sa stii si cand sa te opresti, cand sa te asezi in pat cu o carte buna sau la un serial si sa te relaxezi. Ziua urmatoare vei fi intr-o forma mult mai buna si deci motivat sa faci ceea ce ti-ai propus si mai mult, sa faci bine! Poti incerca, asadar, sa dormi cel putin 7 ore pe noapte (chiar 8-9 pentru mine), astfel incat sa iti poti pastra forma si moralul la cote ridicate!
Auto-complimentele. Atunci cand primim complimente pentru munca noastra sau pentru anumite realizari, ne simtim mereu mandri si fericiti. Deci de ce nu te-ai felicita tu insuti? Si auto-complimentele sunt foarte importante. In loc sa astepti recunoasterea sau chiar recunostinta celor din jur pentru ceva ce ai facut bun, e bine sa stii si sa te feliciti singur si sa realizezi ca ceea ce faci este bun. Este un fapt cert ca in general complimentele ne motiveaza si ne readuc zambetul pe buze!
Nu trebuie neaparat sa urmezi toate ideile mele, insa daca reusesti sa urmezi macar cateva, vei fi in mod cert ceva mai motivat decat pana acum, si mai entuziast cu privire la cele pe care le ai de facut!

Read More

Care sunt semnele stresului excesiv la copii

Posted by on mart. 10, 2017 in Educatie | 0 comments

stres-copiiDesi crizele zilnice de isterie sunt o parte perfect normala a varstei de la 1 la trei ani, trebuie sa fiti atenta la posibilele probleme. A fost agitatie mare in familie? Ati avut o perioada extrem de aglomerata sau stresanta? Au fost tensiuni intre parintii copilului? Toate acestea pot provoca crize de isterie. Tot ce faceti, pana si atitudinea dvs, chiar daca incercati sa o ascundeti, il influenteaza pe cel mic.

Perioada 1-3 ani este palpitanta atat pentru copil cat si pentru parinti. Daca in primul an copilul era relativ linistit daca i se satisfaceau nevoile de baza, dupa 1 an abilitatile fizice si psihice recent achizitionate ii deschid drumul catre noi experiente de explorare a mediului. Copilul priveste cu alti ochi lumea care ii pare foarte atractiva si interesanta si este extrem de nerabdator s-o cunoasca. Indata ce incepe sa mearga (intre 12-15 luni) deplasarea ii permite sa cerceteze toate colturile casei, sa rastoarne obiecte, sa goleasca sertare, sa traga de usi, sa arunce cu diverse obiecte, etc.
Este o perioada agitata in special pentru parinti care trebuie sa creasca atentia si supravegherea asupra copilului. Dupa 15 luni copilul este instabil atat in casa cat si pe strada. Mersul la plimbare devine un chin pentru insotitor, pentru ca cei mai multi copii tinutul de mana devine imposibil, alearga in directii diferite (niciodata in directia de mers) tipa pe strada, arata cu degetul ca vrea sa se plimbe cu diverse mijloace de transport (ce daca nu merg in directia in care trebuie..), cand doresc in carut, indata ce sunt urcati vor sa coboare, etc. In cazuri extreme, se trantesc pe jos, tipa indelung cand sunt luati in brate sau cand nu li se ofera ceva ce vor ei. In general raman impasibili la atentionarile adultului, par sa nu auda nimic din ce i se spune, uneori din contra, cu cat ii atragi atentia asupra unui comportament nedorit cu atat persista in a da curs acelui comportament.

Mai e cazul sa ne intrebam ce simt parintii in aceste momente? Inca o data capacitatea de a fi parinte este pusa greu la incercare. Se gandesc: “Totusi este de acum mai mare, poate sa inteleaga, dar nu vrea. De ce parca numai al meu face asa? Oare nu e prea rasfatat? Cum ar trebui sa ma comport cu el, ca mi-e rusine de alti oameni pe strada cand imi face asa. Nu sunt eu un parinte bun? Ma simt extenuata, sunt cu nervii la pamant. Oare cand se termina cosmarul asta?” Acestea sunt doar cateva ganduri ale parintilor, dar sunt cu siguranta multe alte intrebari fara raspuns care ii chinuie. Intre 18-24 de luni, copilul se calmeaza putin, deplasarea este mai putin nervoasa, asta deoarece in prim plan se situeaza comunicarea verbala, care acum pare sa se dezvolte mai evident.

Dar aceasta perioada de gratie nu tine mult, dupa 2 ani explodeaza iar furia copilului mai ales in fata interdictiilor impuse de catre adulti. Este acea perioada numita “teribilii 2 ani” in care copilul spune NU la tot pasul si orice incercare de rezolvare a conflictelor pare sa nu aiba vreun rezultat.

Read More

Ne schimbam si noi modul de gandire

Posted by on nov. 18, 2016 in Educatie | 0 comments

mod-de-gandireAstazi mergeam in troleibuz si am fost martor la o scena care m-a lasat fara cuvinte. Pe un scaun in fata era o mama cu un copil. Nu stiu din ce motiv, nu am prea fost atenta, copilul a inceput sa planga. Mai tarziu am inteles, ca de fapt, se suparase ca nu-l lasa maica-sa sa stea la geam.
Copilul a inceput sa planga din ce in ce mai tare si am inceput si eu, la randul meu, sa observ nemultumirea de pe chipul celorlalti calatori. Da, inteleg, suntem in transport publica, multi se intorc de la serviciu si sunt pur si simplu epuizati, astfel incat suporta cu greu sa mai auda un copil plangand.

In acelasi timp, este si partea opusa, este doar un copil, care nu intelege la fel de bine precum un matur ca deranjeaza pe ceilalti si ca ar trebui sa-si exprime altfel emotiile.
Cu toate ca maica-sa incerca sa-l calmeze, copilul plangea din ce in ce mai tare. Pana cand, o femeie de vreo 50 de ani nu a mai rezistat si a zis: “Da, faceti-i ceva sa taca odata!”. Atunci mama copilului i-a dat cateva palme la fund si a vorbit taios la el. Evident, copilul a inceput sa planga si mai tare.

Stateam si observam intreaga scena, oamenii atat de nemultumiti si incruntati, copilul caruia ii curgeau lacrimi pe obraz si nu puteam sa inteleg: oare ce este atat de gresit in modul nostru de gandire? Oare nu au inteles parintii inca faptul ca palmele nu rezolva problema? Oare cum putem fi noi atat de neintelegatori cand vine vorba despre un copil care plange in transportul public?
Oare cand o sa se schimbe modul de gandire in tara asta? Meditam si ma gandeam ca daca s-ar intampla intreaga scena intr-o alta tara europeana, o tara in care oamenii gandesc altfel, in care copii au aceleasi drepturi, care nu le pot fi incalcate, aceasta situatie ar fi avut un cu totul alt deznodamant. In primul rand, daca femeia si-ar fi lovit copilul, ea nu doar aparea la televiziune pentru violenta impotriva copilului sau, dar mai mult ca sigur urma sa i se retraga drepturile de parinte. In al doilea rand, nimeni nu ar fi ramas indiferent la loviturile si la comportamentul mamei, ci ar fi intervenit pentru a lua apararea copilului.

Eu sunt de acord cu faptul ca uneori este foarte dificil cu copii, ca societatea ne preseaza si ca educatia acestora este un test greu pentru parinti. Dar inca nu pot sa inteleg cum unii nu-si dau seama de faptul ca violenta naste violenta.
Mi-am amintit de acea familie de romani din Norvegia. A fost un adevarat scandal in presa atunci, despre faptul ca parintilor le-au fost luati copii in contextul unor posibile comportamente de violenta. Nu pot sa ma pronunt in acest sens, deoarece, chiar daca totul este atat de mediatizat, nimeni nu cunoaste adevarul absolut. Parerea mea este ca statul trebuie sa intervina atunci cand copiii sunt abuzati, orice fel de abuz ii traumatizeaza, de aceea, este rolul fiecaruia de a raporta autoritatilor cand asista la o situatie de genul celei descrise mai sus.

Read More

Mersul la scoala si educatia formala

Posted by on mart. 15, 2016 in Educatie | 0 comments

In medie in SUA scolile sunt deschise pentru 180 de zile pe an. In secolul XIX, erau deschise pentru 260 de zile pe an. Oamenii spuneau ca anul scolar era prea lung si prea obositor pentru copii, care erau imaturi si nepregatiti sa-i faca fata. Educatia era stresanta si afecta negativ dezvoltarea corporala a micutilor. Doctorii au avertizat despre efectele negative ale dusului la scoala, pretinzand ca are efect negativ asupra sanatatii copiilor. Interesant era ca elevii de atunci nu erau asa de studiosi ca acum, multi dintre ei chiuling cat puteau. Copiii obisnuiti nu mergeau la scoala decat sase luni pe an. Pauzele dintre anii scolari trebuiau sa fie mai mari, mult mai bune decat cele patru pauze din timpul anului. Doleantele lor au fost indeplinite cand scoala a devenit un sistem standardizat, timpul petrecut la cursuri fiind scurtat in secolul XX.

Read More

Inventii geniale facute de indieni

Posted by on apr. 10, 2014 in Educatie | 0 comments

Jocul Snakes and Ladders (un fel de Nu te supara frate sau Piticot). A fost inventat in India, fiind cladit pe principii morale foarte clare. Ideea jocului a fost preluata in Anglia, pentru ca mai apoi sa fie adusa in U.S. de catre Milton Bradley prin 1943.
Cultivarea bumbacului. Grecii antici purtau piei de animale fara nici macar sa le treaca prin cap ca s-ar putea imbraca in… bumbac. Indienii insa nu suportau o astfel de barbarie, asa ca s-au apucat de cultivat bumbat prin mileniile 5-4 i.d.Hr. in Valea Indusului. Ulterior, vestea s-a raspandit in toata lumea, astfel ca azi avem fel de fel de accesorii vestimentare din bumbac.
Sistemul zecimal, formula patrata si cifra zero. De abia in secolul 7 d. Hr. Brahmagupta, un astronom si matematician indian, a descoperit o formula prin care sa rezolve ecuatiile patratice. Sistemul zecimal, sau sistemul numeric Hindu, un precursor al sistemului numeric arab, a fost dezvoltat in India intre secolele I-VI d. Hr.
Operatia de cataracta. Cataracta este o boala care implica aparitia unei pielite care acopera treptat ochiul iar vederea devine imposibila. Medicul Sushruta din India a fost primul care a avut abilitatile necesare operarii bolnavilor de cataracta (secolul VI i.d. Hr.). Apoi si chinezii au inceput sa opereze. Se spune ca oamenii de stiinta grecii mergeau in India pentru a asista la astfel de operatii si pentru a invata tehnicile necesare unei interventii reusite.
Cautarea diamantelor in mine de diamante. Pana in secolul al XVIII-lea, cand Brazilia a descoperit mine de diamante, India era singurul furnizor de diamante pure. Cu aproape 5000 de ani in urma, diamantele au fost recunoscute si s-au cautat in mine in India Centrala.
Apa pe Luna. Misiunea spatiala indiana Chandrayaan-1a fost prima care a descoperit ca Luna nu este uscata, ci are apa, exact cum este si pe Terra.
Comunicatiile Wireless/Radio. Cu totii stim ca Marconi a luat un premiu Nobel pentru fizica in 1909 pentru ca a contribuit la dezvoltarea cercetarilor din domeniul telegrafiei wireless. Insa prima demonstratie publica a undelor radio a fost facut de catre Sir Jagdish Chandra Bose in 1895, cu doi ani inainte ca Marconi sa faca o demonstratie asemanatoare in Anglia. Descoperirea sa-a lui Bose, a fost recunoscuta dupa moartea sa.

Read More

Discriminarile de orice fel

Posted by on iun. 26, 2013 in Educatie | 0 comments

Imi amintesc cu oroare de perioada claselor mici. In clasa I, mi-a fost bine. As fi preferat sa raman acolo pana ajung la liceu, dar din pacate pentru mine, ai mei au avut alte planuri. Asa ca m-au transferat la o alta scoala. De bani gata. Sau cel putin am nimerit eu intr-o clasa din asta de ignoranti cu bani. Mergeam la scoala ca mielul la taiere. Imi venea sa plang de cum auzeam ca suna ceasul. Toti colegii mei  erau copii de bani gata. Parintii lor erau toti avocati, medici, profesori, judecatori, stiti voi, joburi din astea serioase. Eram vreo cateva colege in clasa ale caror parinti erau simpli. Ai mei, mama tricoteza, tata strungar, alta avea parintii someri si inca una, care habar nu am ce meserie avea mama ei.

Nu mai tin minte. Stiu doar ca noi fiind mai sarace, mereu eram privite altfel, si de colegi, si de profesori. Profesorii doar se cunosteau cu parintii colegilor mei. Nu prea isi perminteau sa le dea note mici sau sa ii apostrofeze, ca vezi doamne se intalneau la cafea cu parintii lui x si ce o sa zica mama lui?

Read More